3.000 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre Israel, în mai puţin de o săptămână
Aproximativ 3.000 de rachete au fost lansate în mai puţin de o săptămână din Fâşia Gaza spre teritoriul Israelului, a anunţat duminică armata acestui stat, care a lovit în replică enclava palestiniană.
„Peste 1.000 de rachete care urmau să cadă asupra zonelor locuite au fost interceptate” de luni, a afirmat în acelaşi timp ministrul apărării, Benny Gantz, pe Twitter.
Armata a anunţat în cursul dimineţii că a vizat 90 de poziţii ale Hamas şi ale Jihadului islamic, al doilea grup armat din enclavă, în ultimele 24 de ore în Gaza, scrie Agerpres.
Domiciliul lui Yahya Sinwar, şef al biroului politic în acest teritoriu palestinian, a fost vizat de una dintre aceste lovituri israeliene.
Nu se ştie dacă el se afla sau nu în casa bombardată de armata israeliană, menţionează AFP.
181 de morţi
Coform autorităţilor locale, tirurile israeliene s-au soldat cu 181 de morţi, între care 52 de copii, şi peste 1.200 de răniţi în Fâşia Gaza, aflată sub blocadă israeliană de aproape 15 ani.
În Israel, zece persoane, printre care un copil şi un soldat, au fost ucişi de tiruri de rachete din enclava palestiniană.
Acest nou conflict a început în urma unei replici la un baraj de rachete Hamas asupra Israelului, trase în „semn de solidaritate” cu manifestanţii palestinieni şi sutele de palestinieni răniţi în ciocnirile cu poliţia israeliană din Ierusalimul de Est.
La originea violenţelor s-a aflat ameninţarea de a expulza familii palestiniene în beneficiul coloniştilor israelieni în acest sector palestinian ocupat de Israel de peste 50 de ani.