A murit soţul lui Teo Trandafir!
Durere mare pentru Teo Trandafir, după ce astăzi, fostul ei soţ, s-a stins din viaţă!
Alexandru Trandafir a murit! A fost anunţul făcut de compania Tarom, acolo unde fostul soţ al lui Teo Trandafir era pilot.
Cei doi au fost căsătoriţi timp de şase ani, în anii ‘90.
Teo a încercat să-şi ţină viaţa privată de gurile rele şi de presă. Puţini sunt cei care ştiu că primul soţ al prezentatoarei tv a fost pilotul Alexandru Trandafir, care a lucrat împreună cu Adrian Iovan, fostul soţ al Romaniţei Iovan.
După relaţia de iubire care a durat şase ani, cei doi au divorţat, în cele din urmă, bărbatul refăcându-şi viaţa. Cu toate că s-au separat de mai bine de 23 de ani, Teo a adus mereu cuvinte de lauda la adresa primei sale iubiri.
„Era un om excepţional, bine, este şi în continuare excepţional doar că formaţia lui este una precisă ca zonă, la vremea respectivă el cadru militar, eu smulsă în 10 direcţii, o apucată în încercarea de a-mi menţine echilibrul într-o lume în care nu e nici milă şi nici repere, nu avea cum să funcţioneze, chiar dacă atracţia, fascinaţia tocmai de aici venea, din faptul că aveam senzaţia că ne completăm.”, declara cu ceva timp în urmă Teo Trandafir.