Alexandra Măceşanu ar fi fost văzută de două românce în Italia. „Trăieşte. Mi-a spus: te rog frumos, ajută-mă”
„Alexandra este în viaţă”. Aceasta este afirmaţia uluitoare făcută de două românce din Italia. Mai mult decât atât, femeile spun că au văzut-o pe fată de câteva ori şi chiar le-ar fi cerut şi ajutorul.
Alexandra Măceşanu ar fi fost văzută în Italia
Două românce care locuiesc în Italia au oferit informaţii bombă în acest caz. În cadrul emisiunii „Acces Direct”, cele două femei din România au povestit că au văzut-o pe Alexandra Măceşanu de două ori în luna septembrie în Italia, iar fata chiar ar fi intrat în barul patronat de una dintre ele.
Românca care deţinea un bar a povestit că fata a intrat şi şi-a luat un suc, acesta fiind plătit de bărbatul care o însoţea. Din spusele femeii, acesta ar fi de naţionalitate arabă sau albaneză. Alexandra Măceşanu i-ar fi cerut ajutorul româncei, însă totul s-ar fi întâmplat din scurt, pentru că mai apoi bărbatul care o însoţea a pus-o să iasă afară.
„A luat un suc pe care i l-a plătit băiatul care a intrat după ea şi înainte să intre băiatul ăsta, ea a spus: „Te rog frumos, ajută-mă! Ajută-mă!” Eu i-am răspuns tot în română: „De ce să te ajut?” Şi după aceea, când a intrat băiatul acela în bar, s-a oprit”, a spus românca ce deţinea barul.
„Avea un maiou alb pe ea, un maiou. Avea o fustă de blugi, cu un lanţ pe partea stângă şi o pereche de tocuri înalte, roşii cu alb şi avea părul prins în coc. Ziceai că ori de beată, a băut ceva ori drogată ori era fumată. Nu ştiu ce să spun. Era palidă la faţă. Din spusele unor persoane care vin mereu la bar, care se uită mereu la emisiuni şi au spus: „Fata asta a fost dispărută acum două, trei luni din România”, a adăugat aceasta.
Uimitor este faptul că la puţin timp după acest episod, barul româncei a fost închis, iar camerele de supraveghere desfiinţate. Mara Bănică, trimisul special al emisiunii Acces Direct în Italia, a povestit că a aflat de la taximetriştii din zonă că barul ar fi fost închis recent, într-o noapte. În plus, Mara Bănică a precizat că a reuşit să ia legătura cu carabinierii, care au notat toate informaţiile despre Alexandra Măceşanu, i-au luat şi poza, urmând ca toate femeile românce care îşi vând trupul în acea zonă să fie luate la întrebări cu privire la această situaţie şi, mai ales, să mărturisească dacă au văzut-o cumva pe adolescentă.