Aproape o treime dintre pacienții vindecați de Covid-19 ajung din nou în spitale în cel mult cinci luni după ce s-au recuperat

Aproape o treime dintre pacienții vindecați de Covid-19 ajung din nou în spitale în cel mult cinci luni

după ce s-au recuperat, iar unul din opt moare, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință britanici, scrie The Telegraph.

Studiul realizat de Universitatea Leicester și de Oficiul Național pentru Statistică (ONS) arată efecte devastatoare pe termen

lung asupra pacienților COVID care au avut o formă severă a bolii. Mulți dintre aceștia au dezvoltat ulterior afecțiuni cardiace, diabet și boli cronice de ficat și rinichi.

Din 47.780 de pacienți externați din spitale în timpul primului val de infectări, 29,4% au fost internați din nou în decurs de 140 de zile și 12,3% dintre aceștia au murit.

În urma descoperirilor, cercetătorii au cerut monitorizarea urgentă a persoanelor care au fost externate din spitale după ce s-au vindecat de Covid-19.

„Acesta este cel mai extins studiu asupra persoanelor externate din spital după ce fuseseră internate cu Covid-19. Oamenii pleacă acasă,

le apar efecte pe termen lung și apoi se întorc (în spital) și mor. Vedem că aproape 30% sunt internați din nou și asta e foarte mult”,

spune Kamlesh Khunti, autor al studiului și profesor în domeniul diabetului și medicinii vasculare la Universitatea din Leicester.

De asemenea, el a mai explicat că autoritățile trebuie să se pregătească mai bine pentru Covidul lung și să monitorizeze pacienții după externare.

Profesorul Khunti a transmis că echipa sa de cercetători a fost surprinsă de faptul că atât de mulți pacienți dezvoltă apoi probleme cardiace,

de rinichi sau fica, precum și diabet.

Acesta a mai precizat că încă nu este clar cum induce Covid-19 aceste boli, însă este important ca după externare pacienții să primească tratament preventiv

CITEȘTE ȘI...