Au furat România și și-au bătut joc de ea! Rareș Bogdan aruncă în aer scena politică

Rareş Bogdan s-a dezlănţuit la adresa adversarilor săi, pe care-i consideră vinovaţi, într-o mare măsură, pentru modul în care România reuşeşte astăzi cu greu să facă faţă teribilei pandemii de COVID-19.

Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte al PNL, le-a transmis un mesaj tututor românilor nemulţumiţi de restricţiile impuse în ţara noastră. Acesta spune că este şi el „un om al libertății absolute”, însă trebuie să recunoască importanţa şi eficienţa restricţiilor de circulaţie, fără de care situaţia ar fi fost mult mai tragică în România.

Cu toate acestea, Rareş Bogdan a arătat şi ce anume îl nemulţumeşte la modul în care autorităţile gestionează actualele restricţii şi ce s-ar putea face mai bine.

Toată Europa a impus restrictii, Parisul arată ca în al Doilea Război Mondial

„Situația a fost ținută sub control tocmai datorită faptului că Guvernul a venit cu măsuri restrictive. Mie-mi pare rău, că nu-mi plac măsurile restrictive, sunt un om al libertății absolute, dar vă spun cu sinceritate că fără aceste măsuri, nu am fi putut gestiona această situație.

Am fost în Italia, Austria, Belgia și în Paris. Parisul cred că doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în scrierile lui Hemingway, mai arăta în felul în care arăta acum o săptămână, sâmbăta.

Oameni buni, eu știu că nu ne place ce se întâmplă, știu că am vrea să mergem la restaurant, la piață, eu știu că am vrea să stăm seara până târziu, dar trebuie să înțelegem că situația la nivel global…

Singurul reproș pe care eu îl fac e că nu arătăm că… Italienii, care sunt o plăcere a vieții, după 18.00 nu mănâncă decât acasă, pentru că totul e închis. E caz unic în istoria Italiei. (…) În Austria, cancelarul Sebatian Kurz a închis Viena complet și Austria, toate restaurantele, cafenelele, toate magazinele sunt închise. Nu mai ai decât magazinele alimentare și farmaciile. În România nu am luat asemenea măsuri”, a declarat Rareş Bogdan pentru B1 TV.

Mă voi opune vehement acestui pact! Şi-au bătut joc de România

Rareş Bogdan a comentat şi o idee lansată în spaţiul public de către PSD. Liderul PNL contestă vehement  propus de către cei din Partidul Social Democrat şi respinge categoric ideea ca liberalii să semneze acest document pus pe masă de PSD.

„Pact cu cei din PSD eu mă voi opune vehement! Eu nu vreau niciun pact cu PSD, pentru că au furat România și și-au bătut joc de ea”, a declarat ferm Rareş Bogdan.

Am crescut capacitatea la ATI cu 1.070 de paturi din 10 aprilie până în 10 noiembrie

Prim-vicepreşedintele PNL a mai vorbit şi despre situaţia paturilor de la Terapie Intensivă, o situaţie extrem de delicată în România, având în vedere actualul context epidemiologic. Rareş Bogdan chiar l-a sunat pe ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, în timp ce se afla în direct pe B1 TV, pentru a oferi informaţiile corecte.

„Deci 1.392 de paturi are România azi dotate ATI pentru COVID. E cifra exactă. Avem 240 (la început). E vorba și de tehnică, de cine operează aceste paturi. Deci am crescut capacitatea cu 1.070 de paturi din 10 aprilie până în 10 noiembrie.

În ultimele zece zile au mai fost introduse în sistem 270 de paturi la ATI. Presiunea pe București e uriașă. (…) E o chestiune de presiune fantastică pe sistemul de sănătate din București, pe infrastructura spitalicească. Nu trebuie să ne ferim să spunem că foarte mulți dintre cei care se infectează sau care au părinți, rude mai în vârstă sau cu alte afecțiuni se gândesc serios unde să-și ducă oamenii. Sigur că se gândesc să-i ducă la Iași, Cluj, Timșoara sau la București. Dar nu sunt locuri pentru toată lumea și atunci e o presiune care crește pe aceste spitale pe centrele universitare.

Dar putem purta o discuție de ce infrastructura spitalicească în România arată atât de rău, de ce PSD, care a fost 23 de ani la putere, care a promis 8 spitale acum 4 ani, n-a făcut nici măcar unul”, a declarat Rareş Bogdan.