Burta Fetiței De 11 Ani Creștea Tot Mai Mare, Toți O Credeau Gravidă!

Cherish-Rose Lavelle din Australia are 11 ani și avea mari dureri, în plus, personalitatea i se schimbase.
Doctorii au crezut inițial că fata ar fi putut fi însărcinată din cauza faptului că masa din stomacul ei era foarte mare.
Însă în momentul în care mama micuței a observat că aceasta începuse să piardă în greutate în mod masiv, și-a dat seama că ceva nu era în ordine.
După ce și-a dus copila la spital, Cherish a fost transportată pe loc cu avionul la un spital mai mare.
Medicii au descoperit o tumoră uriașă pe ovarele ei: avea nici mai mult nici mai puțin de 10 kilograme.
Acum fata face tratament prin chimioterapie, iar mama ei este nevoită să își vândă afacerea pentru a putea petrece următoarele luni alături de fiica sa, în spital.
Mama fetei mărturisește: „Când mi s-a spus că are cancer, nu mă puteam opri din plâns.
Acum că mi s-a zis că se poate vindeca, sunt atât de ușurată! Acum viața mea s-a schimbat, nimic altceva nu mai contează în afară de vindecarea ei”. Acum Cherish va suporta tratamentul prin chimioterapie care se speră să micșoreze tumora, pentru ca apoi aceasta să poată fi eliminată chirurgica
lgtest
Anunț De Ultimă Oră Pentru Clienții Digi RCS RDS! Compania A Înregistrat Performanțe Semnificative
Anunț de ultimă oră pentru clienții Digi RCS RDS! Compania a înregistrat performanțe semnificative. Iată detaliile!
Digi RCS RDS, performanță semnificativă pentru clienții lor
Digi RCS RDS a avut parte de un an extrem de bun în 2022, cu venituri total de 1,51 miliarde de euro, o creștere de 2,72 procente față de cele 1,47 miliarde din 2021, iar anul acesta ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Astfel conducerea companiei a anunțat într-un comunicat că a devenit operatorul cu cea mai mare acoperire de voce mobilă din țară:
„Grupul și-a consolidat poziția pe piață, la nivelul întregului portofoliu de servicii, și a înregistrat o creștere semnificativă a bazei de clienți, depășind 20,8 milioane de RGU, ceea ce reprezintă o majorare de 15,4%, de la an la an.
Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din anii precedenți, numărul unităților generatoare de venit a atins 9,1 milioane, la nivel de grup.
În România, segmentul serviciilor mobile a atins 4,9 milioane de RGU, o evoluție de 18,1%, de la an la an, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu anul anterior, până la 4,2 milioane de RGU, în timp ce
segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 5,9%, de la an la an, până la 5,4 milioane de RGU. La sfârșitul anului, DIGI a obținut o performanță semnificativă, devenind operatorul cu cea mai mare acoperire de voce mobilă din țară.”, se arată în comunicatul Digi RCS RDS.
Etapă definitorie pentru compania Digi RCS RDS
Directorul general al Digi RCS RDS, Serghei Bulgac, susține că anul trecut, compania a reușit să-și extindă semnificativ activitatea și a reușit să-și consolideze poziția printre liderii de servicii:
„Analizând retrospectiv activitatea Grupului pe parcursul anului 2022, putem spune că a fost o etapă definitorie în dezvoltarea noastră recentă, un an în care ne-am consolidat poziția, nu doar în România, ci și în Europa. Pentru al doilea an
consecutiv, am reușit să ne extindem activitățile în țări diferite, și, totodată, să achiziționăm spectru suplimentar în România.
Suntem recunoscători pentru încrederea clienților și partenerilor noștri! Vom continua să investim în rețelele de ultimă generație, pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la servicii performante și accesibile.
Totodată, îmi exprim recunoștința față de colegii noștri, care au contribuit la obținerea rezultatelor remarcabile”, a concluzionat directorul general al Digi RCS RDS, Serghei Bulgac.DISTRIBUIE