Chinezii ne vor termina pe toți. Această construcție a sfidat legile Pământului

Cel mai mare baraj din lume este situat pe cursul lui Yangtze, China, și poartă denumirea – Barajul celor Trei Defileuri.

În ciuda avantajelor: barajul produce energie electrică și a triplat capacitatea de transport a râului, acesta nu este privit cu ochi buni de toată lumea. De ce, mai exact, aflați în rândurile de mai jos.

Barajele chinezilor și impactul asupra Pământului
Sistemul după care a fost construit Barajul celor Trei Defileuri a prezentat probleme încă de la început, pornind de la mutarea celor 1,4 milioane de persoane din calea sa. Mai mult, când rezervorul a ajuns la capacitatea maximă (de 40 de miliarde de metri cubi) un număr de 13 oraşe, 140 de comune și 1.350 de sate s-au „trezit“ sub ape.

De la acest eveniment, care a avut loc în anul 2010, numărul alunecărilor de teren şi al altor dezastre naturale a crescut cu nu mai puțin de 70%. Greutatea enormă a apei care s-a strâns în rezervor, la care se adaugă fluctuațiile în funcție de sezon, a condus la instabilitate.

Să fie vorba despre un mit sau o teorie a conspirației?
Poate sună ca un mit sau o teorie a conspirației, însă există dovezi (încă din 2010) care arată că o construcție de o asemenea dimensiune, care susține o cantitate enormă de apă, ar putea încetini mișcarea de rotație a Pământului.

Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „moment de inerție“, care reprezintă măsura prin care un corp se opune modificării stării sale de repaus relativ sau de mișcare de rotație uniformă la acțiunea unui moment al forței.

CITEȘTE ȘI...