Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, arestați 30 de zile pentru tentativă de omor (Video)

Ciprian și Grațian, frații lui Emi Pian, dar și un văr al acestora, au arestați preventiv pentru 30 de zile.
Ieri, cei trei au fost reținuți sub acuzația de tentativă de omor.
Conform procurorilor, Ciprian și Grațian, împreună cu o rudă a fostului lider al clanului Duduianu, ar fi încercat să îl ucidă pe criminalul lui Emi Pian.
„La data de 4 august, în jurul orei 02.00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M. (Florin Mototolea – n.red.) cei trei inculpați l-au agresat pe numitul G.E.R., cu intenția de suprimare a vieții acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele și cu obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feței și brațelor, care au impus internarea sa”, au transmis procurorii de la Parchetul Capitalei.
Tot ieri, mascații au descins, la mai multe adrese din București, dar și la vila din Rahova a lui Emi Pian, omorât în noaptea de 3 spre 4 august.
În urma perchezițiilor, doi frați ai liderului Duduienilor, Ciprian și Grațian, au fost săltați de mascați și duși la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
Emi Pian a fost ucis de un interlop rival
Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost ucis în dimineața zilei de marți, 4 august, pe o stradă din Giulești, sectorul 6, în urma unui scandal cu membri ai grupării Rinu, din Chitila.
Pian a fost înjunghiat de mai multe ori, a fost dus la spital de fiul lui, însă hemoragia a fost prea puternică. Liderul Duduienilor a fost declarat decedat marți, în jurul orei 5.00, la două ore după ce a fost dat primul apel la numărul de urgență 112.