Dan Bittman revine în prim-plan:
Dan Bittman a făcut o mărturisire, în exclusivitate la Antena 3, unde a spus că personalul medical este cumva redus la tăcere.
Artistul a spus că a stat de vorbă cu medici şi a aflat că ei ”nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel şi nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere”.
”E ruşinos, e trist, după 31 de ani de la o Revoluţie”, a spus celebrul cântăreţ.
”E o lipsă de coerenţă. De aici vine tot, din organizare, din lipsă de coerenţă. Se contrazic unii cu alţii, unii au dreptate mai multă decât alţii. Mă întreb, nu ştiu, din 18 milioane de români, nu mai găsim specialişti, nu mai există oameni competenţi, nu mai vrea nimeni să facă un pas în faţă şi să spună: numai aşa trebuie făcut.
Am avut neplăcuta ocazie să stau de vorbă cu medici care mă felicitau pentru curaj şi îmi spuneau, că ei nu au cum să vorbească, pentru că li se pune un x, undeva într-un dosărel, nu mai pot să acceadă la funcţii de conducere, li se spune foarte clar, că ai grijă, că mai bine taci din gură, că o să te ţinem minte şi aşa mai departe.