Doliu in presa din Romania. S-a stins unul dintre cei mai cunoscuti jurnalisti, la 51 de ani. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Doliu in presa din Romania. Jurnalistul Mihnea Petru Parvu a incetat din viata la varsta de 51 de ani.

Anuntul a fost facut de medicul Gabriel Diaconu, pe Facebook:

“Mihnea, doar stii ca nu ma pricep la ferpare,

Desi asa ne-am intalnit acum multi ani, la moartea unei cantarete. Nu stiu care dintre noi avea mai multe kilograme atunci, si inca nu m-am hotarat cine stie mai multe vorbe din vocabular.

Succint spus, ai fost un bou. Ti-ai baut mintile. Si de buna seama, asa cum se masoara vietile, sunt lucruri de care n-ai avut parte. Dar pe altele le-ai trait, si-ai mai avut si foamea de-a le povesti.

Sunt lucruri pe care n-o sa le facem niciodata impreuna. Nici ca le vom face, nici ca le vom mai face.

In anumite feluri doar tu m-ai invatat sa scriu. Si-n anumite moduri doar tu m-ai invatat sa gandesc. N-am sa pricep vreodata cum de-am avut chimie. Dar imi aduc aminte o vreme cand tu, si eu, tineam un week-end din cinci minute la telefon, scrisul, titlul si apoi surpriza ca unora chiar le place, sau chiar vor uri ce-am scos din palarie.

Ultima noastra conversatie. Ultima ta intrebare. Ma mai citesti? Ca eu te citesc pe tine. Ti-a placut bucata aia despre…?

Despre asta a fost vorba intre noi. O foame, o spaima, o durere ca oricat ai sti cuvant, tot n-ai sa poti reda splendoarea si oroarea lumii. Dar pentru acel moment cand pare c-ai surprins-o, pentru acel moment esti pregatit sa petreci ore, sa scrii tone de maculatura, sa-ti tocesti buricele degetelor si sa-ti storci mintile cat nu doar sa fie, dar sa si sune, a literatura.

Mihnea, tu n-ai fost jurnalist. Si tu mi-o spuneai frecvent, ca tu nu esti doctor si n-ai fost reporter. E simplu sa spui despre altul ce n-a fost. Dar amandorura ne-a fost frica vreodata sa gandim ca suntem scriitori. Caci, ce, am scris vreodata o carte? Lasa sutele de articole impreuna, fiecare vine, trece, suntem blestemati uitarii.

Dar, atunci, ce-ai fost?

N-ai fost prieten. Sau, daca ar fi sa fi fost, ai fost genul de prieten caruia te gandeai de doua ori daca sa-i raspunzi la telefon, pentru ca nu sunai sa dai, dar sunai sa ceri. Sau, deja imbalsamat, sa trancani. Sau, patit din ce in ce mai des cu diverse bobalne medicale, sa rogi. Sau, falit, sa capeti.

Cu toate astea cand dadeai la o parte tot jegul personalitatii tale, toate ciudateniile si afuriseniile, toate zdrentele inutile ale firii acolo, bine ascuns, si astazi stins, statea un strop de geniu. In fapt, de drept, nimeni n-a scris ca tine, nimeni n-a desenat vreodata in cuvinte atat de minunat lucruri altfel banale.

Astfel ar trebui sa fie oricine vrea a fi, vreodata, umil supus al vorbei. Cand smerit. Cand tiranic. Sa pui genunchiul pe verb, sa sugrumi silaba. Dar si sa eliberezi nenumarat frumoase epitete.