EMI PIAN, MESAJ DE ADIO PENTRU FRAȚII SĂI CU PUȚIN TIMP ÎNAINTE SĂ MOARĂ: “VĂ IUBESC PE TOȚI, ÎN EGALĂ MĂSURĂ…”

Decesul lui Emi Pian a venit ca o lovitură puternică pentru toți cei care îl cunoșteau. Nimei nu se aștepta la sfârșitul tragic al liderului clanului Duduianu, care s-a stins din viață după ce a fost înjunghiat de Ciprian Napy.

Chiar dacă moarte s-a a fost surprinzătoare pentru toată lumea pare că Emi Pain a prevestit într-un fel ce avea să se întâmple.

Într-un live pe rețelele de socializare acesta își mărturisește sentimentele sincere pentru frații săi, cărora le transmite un mesaj emoționat.

Totul pare să fie cumva un mesaj de adio, Emi Pian parcă presimțind că nu avea să îi mai vadă niciodată.

Priveghi de patru zile

Trupul neînsuflețit al lui Emi Pian se află la vila acestuia, din Rahova iar familia și apropiații au decis ca priveghiul să dureze patru zile. Urmând ca apoi Emi Pian să fie condus pe ultimul drum.

La priveghiul liderului clanului Duduianu au fost prezente până acum mai multe nume sonore, printre care se numără Sorin Copilul de Aur și Florin Salam. Cei doi au cântat la căpătâiul lui Pian și au stat alături de familia îndoliată.

CITEȘTE ȘI...