Emisiunea Cătălin Măruță
![](https://laslau.ro/wp-content/uploads/2021/04/179244892_3938253506252778_9075880115859912894_n-523x580.png)
Emisiunea pe care o prezintă de peste 12 ani nu mai înregistrează audiențele de altădată, așa că mai-marii postului din Pache Protopopescu l-au băgat pe îndrăgitul realizator TV într-o ședință urgentă.
Dacă situația nu se remediază cât mai repede, este foarte probabil ca șefii să caute o altă soluție pentru a concura cu „Teo Show” și „Acces Direct”.
În cei peste 12 ani de când moderează această emisiune, soțul Andrei a reușit să se mențină în preferințele publicului, chiar dacă au mai existat momente când rezultatele erau mai puțin bune. Cătălin Măruță a știut de fiecare dată ce schimbări să aducă formatului său pentru a se clasa pe podium.
Iată că acum, însă, lucrurile par ceva mai complicate, pentru că cifrele scad de la ediție la ediție, iar răgazul de care a beneficiat îndrăgitul prezentator pentru a remedia situația este pe sfârșite. Faptul că emisiunea a fost detronată în audiențe de cea a lui Teo Trandafir nu le-a picat deloc bine șefilor Pro Tv, care au decis că e momentul să recurgă la o schimbare radicală.