Era necasatorita si ani de zile s-a chinuit sa stranga actele pentru a adopta un copil. Dar cand a ajuns in orfelinat si au pus-o sa-si aleaga, raspunsul ei a uimit-o pe directoarea casei de copii: ,,Eu nu vreau.” Asa ceva se intampla o data la un milion:

Aceasta poveste a fost gasita pe internet, nu stim cine a scris-o, dar ne-a emotionat profund, de aceea am dorit sa o cititi si voi.

„— Alo, acesta este biroul lucrurilor pierdute? — a intrebat un glas de copil.
— Da, micutule. Ai pierdut ceva?
— Am pierdut-o pe mama. Poate ati gasit-o intamplator.
— Spune-mi, te rog, cum arata mama ta?

— Ea este foarte frumoasa si blanda! Si ii plac pisicile.
— Avem vesti bune pentru tine! Chiar ieri am gasit o mamica – poate este a ta. De unde suni?
— Din casa de copii Nr. 3.

— Bine, o sa-ti trimitem mama in curand. Asteapta.
Si acum ea intra in camera, cea mai frumoasa si blanda, cu o pisica adevarata in brate.
— Mama! — striga fericit micutul, repezindu-se spre ea. A imbratisat-o atat de strans, incat ei i s-a taiat respiratia. — Mamica mea!!!

Razvan s-a trezit de la propriul strigat. Avea astfel de vise aproape in fiecare noapte. A scos de sub perna fotografia unei fete. Acum un an, in timpul unei plimbari, a gasit aceasta poza si, acum, o pastreaza cu multa grija sub perna, fiind sigur ca aceasta este mama lui. Razvan adormea privind-o pe intuneric.

Directoarea casei de copii, dna. Ana, avea un obicei. Dimineata vizita toate camerele pentru a-i saluta si mangaia pe copii. Astfel, pe podeaua de langa patul lui Razvan a gasit fotografia care-i cazuse baietelului din maini in timpul noptii. Ea a ridicat-o si l-a intrebat:

— Razvan, de unde ai aceasta poza? A cui este?
— Am gasit-o afara. Este poza mamei mele. — a zambit micutul si a adaugat, — ea este cea mai frumoasa si blanda, si ii plac pisicile.

Directoarea a cazut pe ganduri. Ea a recunoscut-o pe fata din poza. Aceasta a venit pentru prima data la casa de copii acum un an, impreuna cu alti voluntari. De atunci ea a depus mult efort ca sa primeasca permisiunea de a adopta un copil. Insa, dupa parerea functionarilor, ea are un neajuns esential: nu este casatorita.

Directoarea a plecat spre biroul sau, unde, cam peste o jumatate de ora, a avut o vizitatoare:
— Imi permiteti sa intru, dna. Ana? — Era domnisoara din poza.
— Da, desigur, intrati, Alina.

Alina a intrat si a pus pe biroul directoarei un dosar gros cu acte.

— In sfarsit le-am adunat pe toate. — a spus ea.
— Bine. Trebuie sa va mai pun cateva intrebari. Aceasta este procedura… Intelegeti ce responsabilitate o sa aveti? Doar un copil este pentru toata viata.

— Eu imi asum totul, — a raspuns imediat Alina. — Intelegeti, eu pur si simplu nu pot trai stiind ca cineva are nevoie de mine.
— Bine, — a aprobat directoarea. — Si cand vreti sa vizitati copiii?
— Eu n-o sa-i vizitez, dna. Ana. O sa adopt primul copil pe care o sa-l aduceti, — a zis Alina, uitandu-se ferm in ochii directoarei.

Dna Ana era destul de uimita.

— Eu vreau ca totul sa fie firesc, — a inceput sa explice emotionata Alina, — doar mamele nu-si aleg copiii… Ele doar nu stiu cum acestia o sa se nasca… frumosi sau urati, sanatosi sau bolnavi… Si eu vreau sa fiu o mama adevarata.