Fiul unei victime de la Piatra Neamț: „Mama e carbonizată, nu am ce să recunosc / Sigur nu putem ține coșciugul deschis” / Spitalul l-a pus să plătească îmbălsămarea decedatei! (DECLARAȚII EXCLUSIVE)
Fiul unei victime de la Spitalul Groazei din Piatra Neamț a declarat pentru Gândul.ro că incendiul de la ATI a fost atât de puternic încât victimele au fost pur și simplu carbonizate. Constantin Teslaru spune că autoritățile îl plimbă acum pe drumuri, din cauza birocrației!
„Până acum nu mi s-a spus nimic concret, ce s-a întâmplat, de ce a murit mama mea și acei oameni de acolo, care au pierit în chinuri groaznice.
„Mă poartă pe drumuri, de la procuratură la poliție, de la starea civilă la procuratură, pentru o simplă ștampilă”
Dar vreau să spun că mă poartă pe drumuri, de la procuratură la poliție, de la starea civilă la procuratură, pentru o simplă ștampilă,
pentru că a fost moarte violentă. La procuratură mi se cere buletinul mamei, dar eu nu am cum să-l dau, pentru că este la criminalistică,
nu am cum să intru în posesia lui”, a declarat pentru Gândul.ro Constantin Teslaru, fiul unei femei de 70 de ani care a pierit în groaznicul incendiu de sâmbătă seară de la Piatra Neamț.
Bărbatul spune că a înțeles de la poliție că mama lui este carbonizată…
Culmea este că acesta a trebuit să plătească 150 de lei pentru îmbălsămarea mamei lui!
„Este un dezastru acolo, nu lasă pe nimeni să intre…”
„Mâine ar trebui să o scot pe mama, deși mi s-a transmis de ieri ca să o iau luni. Mi s-a spus de la spital că nu au unde să o depoziteze.
La recunoaștere nu m-au chemat pentru că nu mai am ce să recunosc, este carbonizată. Este un dezastru acolo, nu lasă pe nimeni să intre…
Cam toată lumea care a fost acolo este carbonizată, în afară de două persoane care au fost scoase, dar și alea au murit la UPU”, mai spune fiul victimei de la ATI.
„Mama mea era înspre vindecare. Așteptam să vină acasă, avea 70 de ani”
Constantin mai spune că își aștepta mama acasă…
„Mama mea era înspre vindecare. Așteptam să vină acasă, avea 70 de ani.
Deocamdată nu mă gândesc la nimic, să dau pe cineva în judecată, decât să-mi văd mama îngropată și să fac
cele de trebuință. Sigur nu putem ține coșciugul deschis la înmormântare…”, ne-a mai spus Constantin.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, în jurul orei 18.30, la secția ATI (dedicată Covid) a Spitalului Județean de
Urgență (SJU) Piatra Neamț. Au fost afectate două saloane, în care erau internate 16 persoane, din care 1o și-au pierdut viața.