Fiul unui scotian, aflat in armata, ii scrie tatalui sau

Fiul unui scotian, aflat in armata, ii scrie tatalui sau:
– Am cunoscut o fata frumoasa, vreau sa ma insor cu ea, trimite-mi doua lire ca sa-mi fac o fotografie cu ea, sa ti-o trimit ca sa stii si tu cum arata.
La cateva zile, tatal ii trimite o lira, cu urmatoarea scrisoare:
– Trimite-mi poza fetei, pe tine te cunosc.
Citiți și:
O tânăra geloasă vrea să iși testeze soțul și să vadă dacă acesta o inșela.
Așa că i-a scris o scrisoare în care i-a spus că s-a săturat de el și că l-a părăsit, a lăsat-o la vedere, apoi s-a ascuns sub patul din dormitor.
Bărbatul a ajuns acasă, a citit scrisoarea, a scris ceva, apoi a început să cânte și să danseze.
Și-a luat telefonul și a sunat pe cineva.
– Bună, iubito, tocmai îmi schimb hainele și vin la tine.
Cât despre proasta cealaltă, s-a prins în sfârșit că îmi băteam joc de ea și a plecat. Am făcut o greșeala imensă când m-am însurat cu ea.
Îmi doresc să te fi întâlnit mai devreme.
Ne vedem în curând, iubito!”, a spus soțul femeii, apoi a părăsit camera.
Plângând, femeia a ieșit din ascunzătoare și a citit ce i-a scris soțul ei:
“Ți se vedeau picioarele, idioato. Mă duc după pâine”…
lgtest
Erau trei blonde pe o insula. Prima se roaga la Dumnezeu:
– Doamne, Doamne, fa-ma de 10 ori mai desteapta sa pot sa-mi fac o barca sa pot pleca de aici!
– Bine, mi s-a facut mila!
Si blonda a plecat.
A doua:-Doamne, Doamne, fa-ma de 50 de ori mai desteapta sa pot sa-mi fac un vapor, sa pot pleca de aici!
– Bine, mi s-a facut mila!
Si blonda a plecat.
A treia:
Doamne, Doamne, fa-ma de 100 de ori mai desteapta sa pot sa-mi fac un vapor, sa pot pleca de aici!
– Mai bine te fac barbat!
– Nu conteaza !
– Bine, mi s-a facut mila!
– Aaa, uite podul!