Fostul președinte al Indiei a murit, la vârsta de 84 de ani, din cauza coronavirusului

Fostul preşedinte al Indiei Pranab Mukherjee, dintre anii 2012-2017, a murit, la vârsta de 84 de ani, după ce fusese testat pozitiv cu COVID-19, scrie Agerpres. Starea de sănătate a fostului preşedinte s-a deteriorat începând de duminică.

Originar din Bengal, Mukherjee a fost un protejat al fostului premier Indira Gandhi, dar cariera sa a intrat într-un con de umbră după asasinarea acesteia în 1984.

Devenit mâna dreaptă a premierului Manhoman Singh, a îndeplinit funcţiile de ministru al apărării, de externe şi de finanţe în guverne conduse de Partidul Congresului, acum în opoziţie. Era considerat un reputat negociator şi avea prieteni de ambele părţi ale scenei politice.

În 2012 a acceptat funcţia, în mare parte ceremonială, de preşedinte al Indiei.

„El a lăsat o urmă de neşters asupra traiectoriei de dezvoltare a naţiunii noastre”, a scris pe Twitter premierul Narendra Modi, din partidul rival Bharatiya Janata, naţionalist.

„Un savant prin excelenţă, un om de stat impunător, a fost admirat în întreg spectrul politic şi de toate segmentele societăţii”, a adăugat Modi, postând o imagine care îl arată atingându-i picioarele lui Mukherjee, în semn de reverenţă.