Guvernul a tăiat aproape 89% din banii alocați Bisericii pentru anul 2021
Guvernul a redus drastic bugetul alocat anul acesta pentru construirea și restaurarea lăcașurilor de cult,
cu aproape 89% față de 2020. Secretariatul
General al Guvernului va oferi bani Bisericii prin trei programe în 2021, iar suma cumulată ajunge la puțin peste 760 de milioane de lei.
1. Bugetul pentru construcția și restructurarea lăcașurilor de cult
Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Cîțu prevede reducerea masivă în anul 2021, cu aproape 89% față de execuția preliminată pe anul trecut, a banilor publici alocați pentru construcția și restructurarea
bisericilor, de la circa 249 de milioane de lei în 2020 la doar 28 de milioane de lei anul acesta. Acești bani vor fi folosiți pentru funcționarea atât a lăcașurilor de cult, cât și a muzeelor religioase.
2. Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult
În schimb, contribuția statului la salarizarea personalului de cult este programată să crească cu 2,36% în anul acesta, de la
731,95 milioane lei în 2020 la 749,25 milioane lei în 2021. De asemenea, din acești bani este sprijinită și Biserica Ortodoxă care își desfășoară activitatea în afara țării.
3. Alocații bugetare pentru salarizarea personalului din învățământul teologic
Totodată, bugetul pentru personalul din învățământul teologic crește anul acesta cu 33% față de 2020, suma acordată ajungând la 8,83 de milioane de lei pentru acest capitol.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a avut marți o întrevedere cu Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însă până în momentul de față nu avem detalii despre subiectele pe care cei doi le-au discutat. scrie digi24.ro