LUDOVIC ORBAN, DECLARAȚII DESPRE UN AL TREILEA VAL DE PANDEMIE: ”FACEM EFORTURI CONSTANTE PENTRU A NE PREGĂTI”
După o vizită de lucru împreună cu primarul general, Nicuşor Dan, şi cu prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, pentru evaluarea spitalelor din Bucureşti, Ludovic Orban a declarat
că Guvernul face eforturi constante să se pregătească pentru un eventual val trei al pandemiei de coronavirus.
“Facem eforturi constante pentru a ne pregăti, pentru a face faţă şi mai bine. Practic, puteţi vedea că am făcut progrese, sigur, nu pot să zic că sunt la nivelul nevoilor, dar am făcut progrese pe toate liniile
şi în materie de echipamente de protecţie, de aparate de diagnosticare Real Time PCR. Acum achiziţionăm şi 3 milioane de teste rapide pentru a fi folosite pentru personalul medical, pentru beneficiarii serviciilor
din căminele cu vârstnici, cu persoane cu dizabilităţi, centre cu copii. Încercăm şi aici să creştem capacitatea de testare cu noul tip de teste rapide. În ceea ce priveşte creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă,
vedeţi cu precizie că, deşi nimeni nu ar fi crezut, astăzi există în terapie intensivă aproximativ 1.180 şi ceva de pacienţi care beneficiază de
tratament medical şi creştem în continuare capacitatea de tratare”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat întrebat dacă România este pregătită pentru a face faţă unui al treilea val de pandemie.
Coronavirus România
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj,
Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București