Pericol la granița României! Bulgaria arde la propriu. Incendiile fac prăpăd în calea lor

Alertă la granița României. Incendiile de vegetație din Bulgaria se apropie din ce în ce mai repede de România, în contextul în care temperaturile au ajuns până la 40 de grade în țara vecină și au determinat incendii forestiere în centrul țării.

Pericol la granița României.

În Bulgaria incendiile de vegetație se extind din ce în ce mai repede din cauza valurilor de căldură care au lovit întreaga țară. Potrivit utlimelor informații, în țara vecină cu România temperaturile au ajuns până la 40 de grade declanșând incendii forestiere în centrul țării.

Autoritățile străine anunță că în jur de 60 de hectare de pădure au fost distruse de flăcări, după ce un incendiu masiv a izbucnit în regiunea Tvarditsa. Până în prezent pompierii au reuşit să controleze răspândirea flăcărilor, însă nu au putut să stingă acest incendiu, conform relatărilor media locale, iar pericolul rămâne unul destul de mare.

În același timp, militari şi voluntari s-au alăturat pompierilor în lupta cu flăcările, ajutaţi de un elicopter. Acest incendiu ar fi izbucnit de la o groapă de gunoi, notează DPA.

Haos în Bulgaria. Incendiile se apropie de România
De menționat este faptul că, incendiul care a distrus cele 60 de hectare nu este singurul. Sursa citată precizează că și alte incendii, pe suprafeţe mai mici au izbucnit și sunt de asemenea active în sud-vestul Bulgariei.

Amintim faptul că incendiile vin ca urmare a valului de caniculă care a cuprins ţara pentru a doua oară în această vară, aducând temperaturi în continuă creştere.

În acest context, autorităţile au emis în cursul zilei de joi o avertizare cod portocaliu de caniculă, care vizează aproape toată Bulgaria. În ceea ce privește temperaturile, autoritățile anunță că acestea au depăşit valoarea de 40 de grade Celsius în oraşul Sandanski, situat în sud-vestul ţării, în apropiere de graniţa cu Grecia.

La Sofia, temperaturile au fost și ele ridicate. Mai exact, au fost înregistrate 36 de grade Celsius la începutul după-amiezii. Totodată, meteorologii mai anunță că valorile de temperatură vor creşte şi mai mult în următoarele zile, deci pericolul de incendii rămâne unul ridicat.