Scandal la ATI: O asistentă medicală susține că o colegă a snopit-o în bătaie pentru că ar fi întreținut relații intime cu anestezistul / Cum reacționează conducerea spitalului (DECLARAȚII EXCLUSIVE)
Rodica Luminița, o asistentă de pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, susține că a fost bătută de o altă asistentă chiar în spital, în cabinetul unui medic.
În plină pandemie, cadrele medicale de la ATI Giurgiu au de rezolvat un conflict care ar fi apărut pe fondul geloziei.
Femeia susține într-o postare pe Facebook că o altă asistentă ar fi băgat-o cu forța în cabinetul unui medic al spitalului,
unde a lovit-o cu pumnii și cu palmele, acuzând-o că întreține relații sexuale cu el.
Întreaga scenă ar fi avut loc pe 15 octombrie, chiar în spitalul unde Rodica Luminița lucrează ca asistent medical de anestezie, pe Secția ATI.
Ce spune conducerea spitalului
Managerul spitalului, Rata Mihaela, a declarat pentru GÂNDUL.RO că a început o anchetă internă.
„Astăzi a pornit o anchetă internă să vedem cât este de adevărat sau neadevărat. Nu vă pot da niciun fel de detaliu pentru că am făcut dispoziția de constituire a comisiei și începe o anchetă internă.
Se vor lua declarații de la fiecare fată în parte și se derulează ancheta internă”, a declarat managerul SJUG pentru GÂNDUL.RO.