Simona Halep revine și ia cu asalt circuitul WTA. Și-a anunțat deja prezența la patru turnee importante

După ce a fost nevoită să renunțe la turneele de la Roland Garros și Wimbledon, dar și la Jocurile Olimpice, Simona Halep revine și ia cu asalt circuitul WTA. Constănțeanca și-a anunțat deja prezența la patru turnee importante.

Simona Halep ia cu asalt circuitul profesionist

Pentru Simona Halep, pauza se apropie de final. Jucătoarea de tenis din România, care a coborât până pe locul 10 în clasamentul WTA, și-a propus să revină în forță în circuitul profesionist. Simona Halep a pierdut teren, în urma absenței din ultima perioadă, însă își dorește o revenire.

Și-a anunțat deja prezența la patru turnee importante, începând chiar cu luna august. Fără meci jucat de la începutul lunii mai, când a suferit o accidentare la gamba stângă în turneul de la Roma, Simona Halep revine și ia cu asalt circuitul WTA.

Astfel, jucătoarea noastră și-a propus să participe la patru turnee până la finalul sezonului, toate peste Ocean. Primul dintre ele va fi Openul Canadei, programat în perioada 9-15 august, la Montreal. Turneu care va fi legat imediat de Western&Southern Open, turneu de categorie WTA 1000, programat la Cincinnati, în perioada 16-22 august. După o săptămână de pauză, pentru Simona Halep va urma participarea la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open (30 august – 12 septembrie). Ultimul dintre cele patru turnee la care Simona Halep și-a anunțat prezența este Indian Wells, în perioada 4-17 octombrie.

CITEȘTE ȘI...