Șoc în lumea artiștilor. Cântărețul Iurie Sadovnic a fost găsit fără suflare în locuința sa

Este șoc în lumea artiștilor, după ce cântărețul Iurie Sadovnic a fost găsit mort în casă. Soția sa a făcut apelul la 112. Potrivit primelor informații, artistul a murit luni, 7 iunie 2021, după ce s-ar fi împușcat. Iurie Sadovnic avea 69 de ani.

A murit Iurie Sadovnic

Iurie Sadovnic a fost găsit fără viață în locuința sa. Soția lui a făcut descoperirea macabră și a anunțat Poliția. La fața locului s-au deplasat autoritățile care au deschis o anchetă. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Conform primelor informații, artistul s-ar fi împușcat. Arma pe care ar fi folosit-o era deținută legal de către acesta.

Inspectoratul de politie a sec. Botanica a fost sesizat la ora 14:21, precum ca intr un apartament a fost depistat cadavrul unui barbat. La fata locului imediat sa deplasat grupa operativa pentru stabilirea tuturor circumstantelor fiind solicitat si medicul legist, se menționează într-o notă informativă de la Poliția Capitalei, conform tv8.md.

Cine a fost Iurie Sadovnic
Iurie Sadovnic a fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. A fost bine cunoscut pentru stilul său de interpretare în care punea accentul pe chitară.

Sadovniuc a activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970—1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău.[1] În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993.

În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.

Datorită carierei sale impresionante, dedicată muzicii, Iurie Sadovniuc a primit numeroase premii și distincții din partea autorităților. A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), cu Medalia „Meritul Civic” (1993), cu medalia „Mihai Eminescu” (2000), cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011)[ și Ordinul Republicii (2015).