SOCIAL: Descoperire cutremurătoare în cazul Elodia! Probe care schimbă tot, găsite de un câine polițist

Deși misterul cazului Elodia nu a fost nici până acum în întregime elucidat, probe importante l-au trimis pe Cristian Cioacă după gratii.

Probabil cele mai importante dintre aceste probe au fost găsite de un câine polițist, ciobanesc german, în timpul căutărilor din toamna anului 2007.

La câteva săptămâni de la dispariția avocatei Elodia Ghinescu, în anul 2007, au fost făcute căutări intense. La acestea a participat și Toby, un câine de elită parte a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în cadrul Serviciului de Poliție Canină.

Probe importante, găsite de un câine polițist
Toby a fost cel care i-a condus pe oamenii legii la o râpă, acolo unde au fost găsite haine cu pete de sânge. Ulterior, a fost confirmat că era sângele Elodiei, conform Realitatea. Câteva săptămâni mai târziu, într-o altă râpă de lângă Râșnov, anchetatorii au găsit și uniforma de polițist a lui Cristian Cioacă, alături de diverse alte obiecte ale acestuia și ale Elodiei. Cu ajutorul acestor probe, oamenii legii au conturat tabloul care l-a trimis pe Cioacă în spatele gratiilor.

Deși au fost descoperite toate aceste probe, trupul Elodiei nu a fost niciodată găsit.

Nici măcar nu se știe cum a murit, unii oameni chiar contestând faptul că e moartă. Unele voci susțin că Elodia a fost aruncată într-o râpă sau arsă cu acid. Nicio ipoteză nu a fost, însă, dovedită, iar cazul avocatei din Brașov rămâne una dintre cele mai complicate crime din România.

În timp ce teorii continuă să apară, Cristian Cioacă își ispășește pedeapsa. Polițistul a fost condamnat la 15 ani de închisoare.

CITEȘTE ȘI...