SOCIAL: Un tânăr tată, îngropat în datorii, s-a pozat plângând în mașină, înainte de a se sinucide. Sfâșietor ce a scris în biletul de adio
Dramă cumplită pentru un tânăr de 34 de ani, tată a trei copii. Îngropat de datorii și disperat pentru că nu mai avea bani pentru a-și întreține micuții, bărbatul a recurs la un gest teribil.
În ultima fotografie de dinainte de a-și lua viața, bărbatul este în lacrimi, iar ce a lăsat în biletul de adio este cu adevărat cutremurător.
Phillip Herron, din Bristol, Marea Britanie, s-a fotografiat în mașina sa, cu doar câteva minute înainte de a-și lua viața. Într-o postare pe Facebook, realizată de Suicide Prevention Bristol (SPB), este scrisă povestea bărbatului, care a murit cu nici măcar 5 lire în contul său.
Un tânăr tată s-a sinucis, din cauza datoriilor
„Aceasta este ultima poză cu Phillip Herron, plângând în mașină, cu câteva minute înainte de a-și curma viața”, se deschide postarea, care a strâns sute de mii de reacții și comentarii pline de tristețe.
În același mesaj, se vorbește despre cum a fost nevoit să aștepte cinci săptămâni până să primească banii, așteptare care n-a făcut decât să îl afunde în și mai multe datorii. Când a murit, avea numai 4.61 de lire în conturile bancare.
„Ca mulți oameni, în special bărbați, nu a zis nimănui despre asta. Nimeni nu a știut cât de rea a devenit situația. Bietul om chiar a trebuit să le spună copiilor că Moș Crăciun n-a venit în acest an, iar în mesajul de adio a scris că lor le-ar fi mai bine dacă el nu mai este. Iar acum nu mai este”, a mai scris asociația.
În finalul postării, se face apel la mai multă comunicare și înțelegere.