ULTIMA ORA! Copilul găsit pe un câmp din Arad este Sebi, băiatul dispărut din luna ianuarie! Care au fost cauzele morții
Cadavrul copilului găsit în urmă cu aproximativ o lună pe un cânp din Arad este al lui Sebastian Corbei, băiatul dispărut din luna ianuarie.
Copilul în vârstă de 7 ani a fost găsit de către un cioban pe un câmp între localitățile dintre Mișca și Vânători, aflat într-un lăstăriș.
Medicii legiști au confirmat că băiatul este chiar Sebi.
Vestea tragică a ajuns și la familia băiatului. Părinții lui Sebi s-au prezentat la morgă pentru a ridica trupul neînsuflețit al propriului copil.
Medicii legiști au stabilit cauzele morții.
Pe trupul copilului nu au fost găsite urme de violență, motiv pentru care oamenii legii iau în considerare ca băiatul de 7 ani să fi murit de frig.
Sebi a dispărut la începutul lunii ianuarie, iar timp de trei luni el a fost de negăsit.
La căutări au participat peste 250 de oameni, care au fost însă fără niciun rezultat. El a fost găsit abia după trei
luni de la dispariție, pe un câmp din Arad, la 9 kilometri de casă, într-un tufiș. Cadavrul a fost ridicat și dus imediat
la INML pentru a se efectua necropsia. Rezultatele ADN au confirmat că băiatul găsit mort în pădure este chiar Sebastian Corbei.
Un șef de Poliție, reacție dură după ce Sebi a fost găsit mort: „Să îl împuternicim pe cioban la șefia Poliției Române”
Comisarul-şef Cristian Ghica, şeful Poliţiei Centrul Vechi, a răbufnit după ce băiețelul din Arad, Sebi, a fost găsit mort după trei luni de la dispariție.
El a făcut o postare dură pe pagina sa de Facebook, în care a făcut referire la la incapabilitatea autorităților de a îl găsi pe copil, care a fost într-un final descoperit de un cioban.
„Va amintiți de Sebi? Băiețelul de 7 ani a cărui dispariție a fost tratată de Poliția
Română cu acelasi profesionalism și competența cu care deja ne-a obișnuit? Ei bine, se pare că a fost găsit.
Nicidecum de către polițiști, nicidecum în dosarul ăla deschis după o lună. Ci de către un cioban. Un cadavru în stare de
descompunere, îmbrăcat cu hainuțele pe care se pare că le purta Sebi. Haideți să îl împuternicim pe cioban la șefia Poliției Române,
poate o sa avem o șansă. Altfel, vom continua căderea
libera în condițiile în care deja suntem la vale de ceva timp.
Felicitări domnule Mirițescu, l-ați găsit!”, este mesajul lui Cristian Ghica, postat pe Facebook. scrie wowbiz.ro