VIDEOImagini filmate la scurt timp după accidentul mortal din Bengești. Martorii, șocați de violenţa impactului
Imaginile filmate la scurt timp după accidentul înfiorător din Bengești, soldat cu doi morți și un rănit, arată o scenă de coșmar. Bucăți din cele două mașini s-au împrăștiat pe șosea, iar martorii au privit neputincioși la victimele din mașini, până la sosirea echipajelor de salvare.
Accidentul s-a produs pe DN 67, la Bengești-Ciocadia, în județul Gorj.
O persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite și au fost transportate la Unitatea de Primiri-Urgente a Spitalului din Târgu-Jiu.
Potrivit primelor informații, tragedia s-a produs după ce șoferul BMW-ului implicat în accident, un tânăr de 22 de ani din Târgu Jiu, a intrat într-o depășire neregulamentară, pe linia dublă continuă, și s-a ciocnit frontal cu o Skoda Fabia, la volanul căreia se afla un bărbat de 35 de ani din Târgu Cărbunești.
La fata locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Detasamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum si doua echipaje din cadrul SAJ Gorj care au constatat că în urma impactului au rezultat 3 victime.
Una dintre victime nu prezenta semne vitale, la sosirea salvatorilor. Este vorba despre Cristian, șoferul din Skoda Fabia, un tânăr afacerist din Târgu Cârbunești. In ciuda eforturilor depuse de echipajele de interventie, medicul sosit la fata locului a declarat decesul.
Celelalte 2 victime au suferit leziuni multiple si au fost transportate la Unitatea de Primiri-Urgente a spitalului din Tg-Jiu. Ulterior, una dintre ele, șoferul din BMW, a murit pe patul de spital.
Polițiștii efectueaza cercetari pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor in care s-a produs accidentul.